joi, 19 iunie 2014

Simpozionul regional Repere ale educatiei in invatamantul prescolar, 17 iunie 2014, Baia-Mare

În data de 17 iunie, la Baia Mare a avut loc o nouă etapă din cadrul Programului educaţional de promovare a educaţiei pentru schimbare la preşcolari „Curcubeul schimbării”, la care au participat cadre didactice din învăţământul preşcolar din judeţele Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare, membre ale echipelor de proiect judeţene.
Evenimentul s-a derulat prin intermediul simpozionului regional „Repere ale educaţiei în învăţământul preşcolar”, organizat la Grădiniţa „Otilia Cazimir” Baia Mare, urmat de vernisajul expoziţiei „O lume minunată cu jucării pentru copii”, la care au participat, alături de invitatele din judeţele învecinate, reprezentanţi ai Prefecturii Maramureş, ai Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi ai Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Programul naţional „Curcubeul schimbării” se derulează pe perioada anilor şcolari 2013 - 2015, primul an fiind unul cu activităţi reuşite organizate în judeţele partenere (amintite mai sus), în baza unui protocol de colaborare încheiat la nivel de învăţământ preşcolar.
Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost creat un blog specific – http://curcubeulschimbariibn.blogspot.ro/ - unde sunt prezentate acţiunile educaţionale deosebite derulate de grădiniţele înscrise în proiect.

Prof. Crina Clapou,
Inspector  Invatamant Prescolar  ISJ BN
 Diseminare in presa regionala:



luni, 9 iunie 2014

ACTIVITATI LUNA IUNIE-1 IUNIE ZIUA COPILULUI

La mulţi ani, copilărie!


Prima zi a lui Cireşar ne aduce sărbătoarea copilăriei, veselia, optimismul şi lumea de basm a celor mici. Copiii de la Grădiniţa P.P. ,,Trenuleţul veseliei” Bistriţa, Structură Grădiniţa P.N. Nr. 18 Bistriţa au sărbătorit această zi printr-un carnaval cu multe surprize şi foartă multă bună dispoziţie, organizat în cadrul proiectului „Curcubeul schimbării”.  
Pentru căteva ore, alături de părinţi, bunici şi educatoare, copiii  s-au bucurat de miraculoasa lume  a poveştilor în care toate dorinţele se împlinesc.

Echipa de proiect,

Grădiniţa P.N. Nr. 18 Bistriţa





Drepturile Copiilor Europeni la G.P.N Salva!

Copiii Europei si drepturile lor- aceasta a fost tema Zilei Internationale a Copilului celebrata in institutia noastra. 
Am derulat actiunea"Copiii Europei au drepturi!"in colaborare cu Scoala Primara din Maktodenburg, Bavaria, Germania pentru realizarea unor mesaje de pace si prietenie, concursuri de desene faciale,carnaval, magie si multe alte surprize care au incantat deopotriva copiii, parinti si parteneri.

Echipa de proiect G.P.N Salva



PRIETENIA  NE  UNEŞTE



         În  cadrul  proiectului  educaţional  “CURCUBEUL  SCHIMBĂRII”, cu  ocazia
ZILEI  INTERNAŢIONALE  A  COPIILOR  DIN  LUMEA  ÎNTREAGĂ,care  a
avut  loc  în  data  de  30.05.2014, copiii  de  la  Grădiniţa  cu  Program  Prelungit  nr.13,
împreună  cu  cadrele  didactice, s-au  implicat  în  acest  proiect.
         Copiii  au  fost  informaţi , de  către  doamnele  educatoare, că  ziua  de  1  Iunie  es-
te  ziua   copiilor  din  lumea  întreagă. În  cinstea  acestei  zile  toţi  copiii, indiferent  de
etnie, trebuie  să  fie  uniţi, să  lege  prietenii, să  se  ajute  unii  pe  alţii.
         Ziua  de  1  Iunie  a  fost  sărbătorită  de  copii  prin  diverse  activităţi  desfăşurate
în  curtea  grădiniţei: cei  mai  talentaţi  au  realizat  desene  pe  asfalt  în  care  au  redat
imaginea  prieteniei   copiilor  de  diverse  naţionalităţi; alţii  au  dansat  şi  s-au  jucat  cu
baloane  colorate. S-au  organizat  concursuri  pe  diverse  teme  în  care  copiii  au  dat
dovadă  de  isteţime, creativitate, spirit  de  echipă, energie  la  întrecerile  sportive  
pentru  a  câştiga.
         Pe  faţa  fiecărui  copil  se  citea  bucuria  de  a  lega  cât  mai  multe  prietenii.
         Acţiunea  s-a  finalizat  cu  realizarea  “HOREI  PRIETENIEI” între  copiii  români,
maghiari  şi  germani  care  au  devenit  prieteni  de  nedespărţit  în  acest  an  şcolar. 



Să mâncăm un curcubeu de fructe

            În cadrul proiectului educaţional „Curcubeul schimbării” care are ca şi temă „Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului”, preşcolari grupei mijlocie „C” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Bistriţa, coordonaţi de educatoarea Roşca Livia Andreea au desfăşurat activitatea: „Să mâncăm un curcubeu de fructe”, în colaborare cu nutriţionistul-dietetician Someşan Lorena, colectivul de părinţi al grupei şi directorul unităţii Moldovan Lucica.
            Acestă activitate a avut ca dezirat principal dobândirea unor cunoştinţe referitoare la importanţa consumului de fructe şi influenţa pe care acesta o are asupra unui stil de viaţă sănătos şi asupra calitaţii vieţii.
            Activitatea s-a desfăşurat în doua etape, prima etapă fiind una teoretică în care s-a discutat cu preşcolarii despre importanţa consumului de fructe şi contribuţia pe care acestea o aduc sănătăţii, denumind şi sortând fructe de vară şi fructe exotice.Partea a doua a fost una pactică în care preşcolarii au avut parte de ateliere de gătit, realizând cu mare entuziasm pe beţe de frigărui o „îngheţată” din fructe de vară şi o altă „îngheţată” din fructe exotice pe care la sfârşitul activităţii au savurat-o cu mare plăcere.
            Preşcolarii au fost foarte încântaţi când au descoperit că pot să îşi gătescă singuri o „îngheţată” sănătoasă din fructe.
            Anya: „Este cea mai bună îngheţată pe care am mâncat-o!”
            Ayanna: „Este o îngheţată super!”


Profesor învăţământ preşcolar
Roşca Livia Andreea



Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului

Grădiniţa cu Program Normal Nr.1  Rebra

Ziua de ,,1 Iunie’’, a fost sărbătorită de copiii grupei mijlocii,  însoţiţi de educatoare şi părinţii acestora la spaţiul de joacă   ,,Winmarkt’’  Bistriţa.
Copiii s-au jucat, într-un cadru nou, amenajat cu diferite accesorii, având la îndemână  multe jucării, putându-şi manifesta liber bucuria şi dragostea pentru mişcare, rămânând cu amintiri plăcute.

Prof. înv. preşcolar – Lenuţa Tîrlişan