miercuri, 2 decembrie 2015

ACTIVITATI LUNA NOIEMBRIE

SĂRBĂTOARE CU LUMINI ŞI EMOŢII
 


         La Năsăud toate grădiniţele au sărbătorit la sfârşitul lunii noiembrie ,,SĂRBĂTOAREA LAMPIOANELOR``. Această sărbătoare marchează sfârşitul anotimpului toamna şi apropierea finalului de an calendaristic, atunci când lumina exterioară păleşte (deoarece afară se întunecă mai devreme), iar lumina interioară trebuie purtată spre afară pentru a lumina întunericul. În acest scop preşcolarii, educatoarele şi părinţii au pregătit lămpaşe (felinare) colorate, pentru a opune întunericului şi frigului de afară lumina şi căldura interioară, sufletească.
           Această sărbătoare are ca motiv de bază dăruirea, ajutorarea celuilalt, astfel fiecare copil a împărţit din dulciurile sale cu ceilalţi copii din jurul lui, atunci când s-au întâlnit toţi copiii, părinţii şi educatoarele de la toate grădiniţele din Năsăud pe stadionul oraşului.

           Această atmosferă de basm a culminat cu lansarea lampionelor colorate către cerul întunecat de toamnă.

Echipa de proiect.







Sfantul Martin la Gradinita cu  Program Prelungit nr.13 Bistrita

Prescolarii din grupele de limba germana si maghiara, au desfasurat cu ocazia acestei sarbatori o activitate practica impreuna cu parintii. Au confectionat lampioane din dovleci si  borcane, pe care le-au pictat. Dupa ce s-a inserat au iesit cu totii pe pietonal cu lampioanele aprinse, iar parintii au impartit covrigi, urmand exemplul de generozitate al Sfantului Martin.

Echipa de proiect.









Conferinţa naţională „Practici şi perspective specifice educaţiei pentru schimbare în grădiniţă”

Conferinţa naţională

 „Practici şi perspective specifice educaţiei pentru schimbare în grădiniţă” 


Educatoarele din cinci judeţe din Transilvania s-au reunit la Bistriţa pentru Conferinţa naţională „Practici şi perspective specifice educaţiei pentru schimbare în grădiniţă” din cadrul Programului Educaţional „Curcubeul schimbării 2013-2015”, ocazie cu care a fost dezbătut şi apoi lansat Ghidul de bune practici „Împreună putem schimba lumea” realizat în Bistriţa-Năsăud.
La deschiderea festivă a conferinţei a participat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, inspectorul şcolar general Camelia Tabără, inspectorul general-adjunct Zoltan Deac, viceprimarul Bistriţei George Avram, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi ai inspectoratelor şcolare judeţene implicate în proiect, cărora inspectorul pentru învăţământul preşcolar Crina Clapou le-a mulţumit pentru prezenţă.
Preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan: „Eu fac parte din categoria celor care cred că investiţia în sistemul de sănătate şi de educaţie este extrem de importantă. (…) Vă felicit pentru ceea ce faceţi. Sunt şi puţin invidios pentru că lucraţi cu acea parte a societăţii care este în formare şi care e mult mai ascultătoare decât acea parte a societăţii cu care lucrez eu, deja formată şi care are personalitatea şi gândirea proprie. Cred că ceea ce a făcut Guvernul României vizavi de salarizarea în sănătate şi învăţământ, cât şi cu investiţiile care se fac în patrimoniul învăţământului preşcolar şi primar sunt foarte bune. În ultimii 2-3 ani s-au făcut investiţii foarte mari în Bistriţa-Năsăud în special în grădiniţe şi şcoli primari din fonduri europene, guvernamentale sau locale. Toamna aceasta am inaugurat două grădiniţe din Şanţ şi Lechinţa care arată foarte bine. Undea vem logistica asigurată şi partea de resurse umane de asemenea, eu cred că perspectivele sunt optimiste”.
Inspectorul general Camelia Tabără: „Suntem plini de respect pentru munca pe care o desfăşuraţi, conştienţi că uneori avem tentaţia să vă neglijăm pentru că ne fură targetul procentelor de promovabilitate. Noi vă dorim să aveţi la Bistriţa şedere plăcută, să fie discuţii şi concluzii care să devină pentru celelalte colege, pentru tinerele dăscăliţe care vor să îmbrăţişeze această meserie un ghid de bună practică”.
La programul „Curcubeul schimbării” au participat, din Bistriţa-Năsăud, 24 de grădiniţe, 200 de cadre didactice şi peste 3000 de preşcolari.
Diseminare in presa regionala:



joi, 29 octombrie 2015

ACTIVITATI LUNA OCTOMBRIE

  Sarbatoarea Sf.Martin la grupa maghiara de la 
Gradinita P.N.Nr 10 Bistrita
            
  Activitatile desfasurate au avut ca punct de pornire faptele Sf. Martin care ne invata  sa fim darnici , sa avem suflet bun si sa ne ajutam aproapele
.Prescolarii si-au confectionat lampinioane cu care , seara, pe intuneric,au mers in cautarea comorii ascunse  si au pregatit cozonaci pe care i-au  impartit cu cei dragi.

Echipa de proiect , Coordonator Trifan Oana 



,,ZIUA ALIMENTAŢIEI SĂNĂTOASE


                                Şi la Năsăud copiii au ,,bucătărit`` sănătos, în luna octombrie, în cadrul proiectului ,,CURCUBEUL SCHIMBĂRII``, prin activităţile menite să marcheze ,,ZIUA ALIMENTAŢIEI SĂNĂTOASE``- 16 octombrie. Astfel după ce şi-au îmbogăţit ,,bagajul cunoştinţelor`` cu o mulţime de informaţii despre importanţa legumelor şi fructelor în alimentaţia noastră, cei mici au trecut ,,la fapte ``. ,,Grupa iepuraşilor veseli`` (Grupa mijlocie B)  de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.1 Năsăud, împreună cu doamnele educatoare Chitiul Dora şi Căluş Luminiţa, şi-au aranjat bine şorţuleţele şi bonetele şi-au pregătit o salată gustoasă din legumele toamnei.
            Iar legumele care au reuşit ,,să scape `` cu bine de micii bucătari, au primit drept recompensă ochi, nas, gură şi chiar căciuliţe , formând ,,Carnavalul legumelor vesele``.
Grupa mică de la Grădiniţa cu Program Normal ANL Năsăud nu s-au lăsat mai prejos şi împreună cu d-na educatoare Solcan Alexandrina  au pregătit şi ei o salată dulce şi aromată din fructele toamnei.
Şi ca un răspuns, parcă, la acest festin bogat în vitamine, grupa mare de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.1 Năsăud au pregătit ceaiuri sănătoase din plante medicinale, după ce au discutat împreună cu doamnele educatoare Scurtu Ana Maria şi Lari Măricuţa despre beneficiile acestora pentru organismul nostru.
              Iar acum la început de lună noiembrie, copiii veseli şi plini de energie din grupa mare – G.P.P. Nr. 1  Năsăud, împreună cu doamnele educatoare Lari Măricuţa şi Scurtu Ana Maria au ieşit la plimbare pentru a observa oraşul nostru în acest anotimp plin de culoare, în cadrul activităţii cu tema ,,  Oraşul meu în anotimpul frunzelor ruginii`.


Echipa de proiect , G.P.P.  NR.1 Nasaud









"Ziua mastilor si parada dovlecilor".  

Gradinita cu program prelungit Nr. 2 Bistrita a desfasurat in data de 30 octombrie activitatea "Ziua mastilor si parada dovlecilor".
Copiii impreuna cu educatoarele s-au costumat in personaje cunoscute si indragite , au decupat dovleci si palarii de vrajitoare, au dansat si si-au prezentat cu mult entuziasm costumele .
    La unele grupe de  prescolari , a fost pregatit un moment cu poezii si cantece  de toamna , au sarbatorit  anotimpul roadelor bogate impreuna cu parintii si educatoarele.
                                                                                                                                                                                                                                    Echipa de proiect , G.P.P.  NR.2 










“Sa ne hranim sanatos!”

Gradinita cu Program Prelungit numarul 13, Bistrita, a desfasurat cu ocazia Zilei Mondiale  a  Alimentatiei, 16 octombrie, activitati de educatie  sanitara “Sa ne hranim sanatos!”
Doamna asistenta le-a explicat  copiilor ce inseamna alimentatia sanatoasa si importanta acesteia in cresterea si dezvoltarea lor.
 In vizita a fost si Zana Toamnei care le-a adus fructe si legume  proaspete si curate. Au pregatit salata de fructe si de legume invitand pe toata lumea sa se hraneasca sanatos. 
Intr-o atmosfera de joc si voie buna, cu cantece si poezii copiii au descoperit ce alimente ne tin sanatosi.

Echipa de proiect



duminică, 26 iulie 2015

RAPORT SINTETIC ÎN URMA APLICĂRII CHESTIONARELOR FINALE PENTRU CADRE DIDACTICE ŞI PĂRINŢI

Cadrele didactice şi părinţii implicaţi în cadrul proiectului „Curcubeul Schimbării” au evaluat activităţile derulate în anul şcolar 2014-2015 în proiectul menţionat, prin intermediul chestionarelor finale aplicate în cursul lunii iunie, care au putut fi accesate online.
Aceste chestionare au vizat următoarele componente: denumirea proiectelor locale, descrierea pe scurt a activităţilor, aportul părinţilor în cadrul activităţilor desfăşurate, formele şi procedeele de evaluare utilizate, impactul produselor realizate precum şi modalităţile de mediatizare a acestor activităţi.
În urma centralizării datelor, s-a constatat că proiectele şi activităţile desfăşurate au fost deosebit de diverse. Astfel, au fost derulate activităţi ecologice, sociale, de voluntariat realizate printr-o gamă generoasă şi variată de acţiuni cum ar fi acţiuni de ecologizare, vizite, plimbări, concursuri, convorbiri, au fost derulate activităţi curriculare demonstrative de tip out-door , prezentate în cadrul comisiilor metodice şi a cercurilor pedagogice. De asemenea, în cadrul aceluiaşi proiect a fost înfiinţat Ansamblului Folcloric "Muguri de sîngeorzeni", al Grădiniţei cu Program Prelungit din Sîngeorz Băi, care a participat la diverse activităţi culturale. S-au mai derulat activităţi care au marcat anumite evenimente naţionale şi internaţionale cum ar fi:
 1 Decembrie -Ziua Naţională a României, 15 ianuarie -Ziua poetului naţional Mihai Eminescu, 9 Mai Ziua Europei, 1 Iunie Ziua Copilului, Ziua Internaţională a limbilor materne - Ziua Multiculturală etc.
Au fost utilizate diferite forme de evaluare: expoziţii, spectacole, realizarea de cărţi, machete, filmuleţe, albume cu fotografii, portofolii ale copiilor, care alături de produsele rezultate, au generat un impact deosebit asupra copiilor şi părinţilor.
Aceste produse au fost diseminate atât în presa scrisă şi audio-vizuală, cât şi în cadrul comisiilor metodice şi schimburi de experienţă judeţene şi interjudeţene.
În majoritatea cazurilor, părinţii au răspuns cu promptitudine la solicitările cadrelor didactice, oferindu-şi sprijinul pentru desfăşurarea activităţilor.
Chestionarele aplicate părinţilor, au evidenţiat, în majoritatea cazurilor, o foarte bună colaborare între cadrele didactice şi părinţii din grupele implicate în acest proiect, atât educatoarele cât şi părinţii au depus eforturi pentru realizarea unor activităţi interesante şi atractive pentru copii.
Nu în ultimul rând, echipa de proiect adresează mulţumiri părinţilor şi cadrelor didactice implicate, atât pentru aprecierile pozitive pe care le-au adresat, cât şi pentru sugestiile pertinente formulate de-a lungul derulării proiectului.


 Echipa de proiect.

duminică, 21 iunie 2015

ACTIVITATI LUNA IUNIE

ZÂMBETE ŞI VESELIE

Preşcolarii grupei mari au sărbătorit ,,Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului” la Bistriţa, fiind însoţiţi de educatoare şi mămici.
După ce au participat la Desene pe asfalt, alături de preşcolarii de la alte grădiniţe din judeţ, ne-am deplasat la Parcul de joacă manifestându-şi bucuria pentru mişcare, folosind accesoriile existente.
Au fost plăcut impresionaţi, atât de activităţile desfăşurate, cât şi de deplasarea efectuată, plini de veselie  şi cu zâmbetul pe buze.

Prof. înv. Preşcolar
Tîrlişan Lenuţa
Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Rebra






Un final de an şcolar inedit

Pentru a sărbători finalul grupei mijlocii, copiii din Grupa Albinuţelor de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3, Bistriţa, însoţiţi de d-nele  educatoare, Maria Fetti şi Anamaria Mureşan, au plecat într-o excursie la Parcul de Agrement „Moara de Vânt” din Sălicea, jud. Cluj.
Vizita în acest parc le oferă copiilor şansa de a intra în contact direct cu animalele, putând să le hrănească şi să le atingă, ceea ce este un concept diferit de grădinile zoologice clasice.
Copiii au vizitat cu entuziasm animale precum: căprioare, ciute, cerb carpatin, ied, ponei, păun, fazani, iepuraşi, capre, maimuţă, gâşte, găini, porumbei, bibilici, raţe, porcuşori de Guineea, broaşte ţestoase, pisică, măgar, căţei, papagali, lamă, curcani, capre şi iezi, cal, dihor, chinchila, pui, porci vietnamezi. Toate animalele locuiesc în condiţii asemănătoare cu cele din habitatul lor natural. Încântarea lor a fost şi mai mare  pentru că au putut hrăni animalele cu mâncare din găletuşe primite la intrarea în parc şi le-au putut mângâia.
O altă mare surpriză pentru preşcolari a fost plimbarea prin împrejurimile parcului cu trenuleţul. Ziua s-a finalizat cu o gustare pe care au luat-o la picnicul organizat în poieniţa de lângă parc. Excursia organizată a fost atractivă, a stârnit interesul copiilor şi le-a facilitat acumularea de cunoştinţe despre animalele observate, le-a oferit acestora destindere, recreere şi voie bună.
Echipa de proiect a

Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 3 Bistriţa






joi, 28 mai 2015

ACTIVITATI LUNA MAI

ZIUA EROILOR
            În luna mai, cu ocazia ,,Zilei eroilor”, preşcolarii grupei mari împreună cu educatoarea şi unii părinţi, alături de şcolari, învăţători şi profesori,  au participat la slujba de pomenire a eroilor rebreni şi la depunerea de coroane la Troiţă.
Prof. înv. preşcolar
Tîrlişan Lenuţa

Grădiniţa cu Program Normal Nr.1 Rebra



ZIUA INTERNATIONALA A PARCURILOR 



Gradinita cu Program Prelungit nr.13 a sarbatorit, la Bistrita, Ziua Parcurilor Nationale. Copiii impreuna cu educatoarele si parintii au participat duminica, 24 mai, la activitatile desfasurate in parcul municipal. Distractia a avut un rol primordial si toata lumea a perceput parcul ca un loc de relaxare, un mediu placut si curat. Indemnul  nostru  dupa o zi minunata petrecuta in parc:
                                    “Iubiti si ocrotiti parcul!”

Echipa de proiect,
Adina Ivan
Gabriela Hatos

Bumbu Daniela






7MAI-10 ANI ETWINNING


Pe 7 mai 2015, eTwinning sărbătorește 10 ani de implementare la nivel european. În țara noastră, eTwinning se implementează din octombrie 2007. eTwinning reprezintă o inițiativă europeană, integrată în dimensiunea europeană a educației, care oferă cadrelor didactice oportunitatea de a interacționa educațional pentru implementarea unor proiecte de schimb la distanță cu elevii, folosind instrumentele TIC. 
In cadrul Gradinitei cu Program Normal Salva ,Scoala Gimnaziala Tiberiu Morariu Salva, Jud.Bistrita-Nasaud  s-au derulat  cu cei 56  prescolari  o mini-expozitie de lucrari artistico-plastice privind Ziua eTwinning, expedierea de lucrari plastice partenerilor europeni din cadrul proiectului  eTwinning Bridging  Three  Generations, conceperea unei felicitari digitale si a unui puzzle in format digital simplu.
In cadrul Simpozionului International “Utilizarea creativa a noilor tehnologii didactice, Bistrita, Liceul cu Program Sportiv”, 9 mai 2015 am derulat o actiune de diseminare a importantei si rolului derularii proiectelor eTwinning, a utilizarii resurselor digitale la varstele timpurii cu exemple practice din aceste resurse aplicate in cadrul proiectelor de cooperare, in cadrul seminariilor si lab-urilor oferite de comunitatea eTwinning si din activitatile diseminate pe blogul proiectului Curcubeul Schimbarii.
Mai multe detalii despre acest eveniment gasiti aici:

                                                  Echipa de proiect Gradinita Salva.