miercuri, 14 mai 2014

ACTIVITATI LUNA MAI - 9 MAI ZIUA EUROPEI

                                       ZIUA EUROPEI LA G.P.P NR.3 BISTRITA




Ziua Europei a fost serbată vineri, 9 mai, de preşcolarii grupelor mari A, B şi C de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Bistriţa pe Pietonalul Bistriţa prin participarea la activităţile organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud prin Centrul Europe Direct Bistriţa, în parteneriat cu Primăria Bistriţa, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Instituţia Prefectului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Cultural Municipal Bistriţa, şi Asociaţia Pro ADO. Preşcolarii au desfăşurat în această săptămână la grădiniţă activităţi şi în cadrul Proiectului Judeţean Curcubeul Schimbării, în care au învăţat multe lucruri interesante despre Uniunea Europeană şi despre ţările care fac parte din uniune. Pentru acesată zi deosebită cei mici, îndrumaţi de cadrele didactice, au confecţionat steguleţe şi ecusoane care reprezintă steagurile ţărilor membre în Uniunea Europeană şi pe care le-au purtat cu mare drag. Au fost foarte încântaţi când, la sosirea pe Pietonalul Bistriţa, au primit baloane şi dulciuri de la Voluntarii Poliţiei Bistriţa. Cu baloanele fluturând şi tare bucuroşi micuţii au înconjurat Biserica Evanghelică alături de copii de la alte grădiniţe şi şcoli din municipiu, după care distracţia a continuat cu muzică şi dans. Organizatorii le-au mai oferit micilor spectatori şi ocazia să participe la câteva proiecţii de film care au rulat în Teatrul de vară şi care i-au încântat pe copii.

Cadre didactice:
Grupa mare A: Ionela Bor, Andra Mihăese
Grupa mare B: Cristina Figan, Ana Ursa
Grupa mare C: Georgeta Ganea, Ionela Lazea
Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Bistriţa

Articole în presa locală:





MICII  EUROPENI
  

         În  cadrul  proiectului  educaţional  “CURCUBEUL  SCHIMBĂRII”, cu  ocazia “ZILEI  EUROPEI”  care  a  avut  loc  în  data  de  09.05.2014, copiii  de  la  Grădiniţa cu  Program   Prelungit  nr. 13 , împreună  cu  cadrele  didactice, s-au  implicat  în  acesta actiune  realizata  în  colaborare  cu  Primăria  Municipiului  Bistriţa.
         Copiii  au  fost  informaţi , de  către  doamnele  educatoare , despre  intrarea  ţării noastre  în  Uniunea  Europeană  alături  de  alte  ţări  membre; de  asemenea  au  aflat despre  culorile  drapelelor  fiecărei  ţări  care  face  parte  din  Uniunea  Europeană;au  fost  familiarizaţi  cu  termenul  de  Uniune  Europeană,prin  urmare, fiind  şi  ei  mici europeni.
         În  cinstea  acestei  zile, cu  mânuţele  lor  dibace  şi  gingaşe, au  confecţionat  drapele,folosind  culorile  specifice  fiecărei  ţări  existente  în  Uniunea  Europeană. Sub sloganul  Prietenia  ne  uneşte”  părinţii  copiilor  de  la  grupa  maghiară  s-au  implicat  şi  ei  în  proiect  confecţionând  steguleţe  şi  pictând  culorile  drapelelor  ţărilor membre.
         Actiunea   s-a  finalizat  cu  realizarea  Lanţului  viu”  în  jurul  Bisericii  Evanghelice.
        Micii  europeni  au  fost  veseli  şi  foarte  încântaţi  pentru    au  aflat  multe  lucruri  despre  Uniunea  Europeană. 
                                                                                               Echipa de proiect.






SIMPOZIONUL INTERNATIONAL EDUCATIA IN CONTEXT EUROPEAN SI CONCURSUL DE CREATIE COPIII EUROPEI LA G.P.N SALVA!

 In preajma Zilei Europei in unitatea noastra s-a derulat a sasea editie a simpozionului international la care au participat cu comunicari 420 de cadre didactice din tara si strainatate iar la  concursul de creatie au participat peste 800 de lucrari plastice cu tematica specifica Zilei Europei! 
Comunicarile stiintifice din aceasta conferinta europeana au fost incluse in cartea "Educatie europeana prin cooperare strategica", un important material de cercetare pentru specialisti, profesori si parinti.

Echipa de proiect G.P.N Salva.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu